Academia Română
Editura Academiei Române
Academia Română
Editura Academiei Române
În dezvoltarea ştiinţei româneşti, opera, lui Emil Racoviţă înseamnă împlinirea unui destin fără pereche, conturînd o masivă personalitate, care a deschis orizonturi noi în biologia mondială. Însufleţit de idealul său de generoasă universalitate şi-a dăruit apoi întreaga bogăţie a minţii pentru înălţarea ştiinţifică, şi culturală a patriei sale.
Anul 1968 a adus speologiei o pierdere dintre cele mai grele, prin dispariţia lui Robert de Jo1y, preşedintele de onoare al Federaţiei franceze de speologie şi fondatorul acestei federaţii.
Autorii prezintă rezultatul cercetărilor efectuate între 1956-1967 asupra peşterilor din defileul Dunării care vor fi afectate direct sau indirect de apele viitorului lac de acumulare de la Porţile de Fier. Pentru fiecare peşteră se dau : planul topografic, sinonimii, localizare, dimensiuni, descriere, umplutură, speogeneză, climatologie, resurse trofice, asociaţii faunistice (fauna determinată, observaţii ecologice asupra populaţiilor) şi resturi scheletice. Lucrarea se încheie cu unele consideraţii generale privind peşterile cercetate şi fauna terestră a acestora.
Autorii au marcat lunar, timp de 4 ani (1964-1967), poziţia cea mai avansată a gheţii în teritoriile „Rezervaţiei Mari" a peşterii Gheţarul de la Scărişoara. După studiul rezultatelor obţinute au fost puse în evidenţă cîteva mecanisme privind influenţa climei de la suprafaţă asupra microclimei subterane.
Autorii prezintă noi liste de faună litoclazică, întocmite în urma cercetărilor continuate în ţară - între anii 1963 - 1966 - la care se adaugă şi determinările materialului obţinut din citeva regiuni din Europa : Franţa, Iugoslavia şi Bulgaria. Se dau cîteva date asupra răspîndirii şi ecologiei unor specii considerate rare şi care au fost găsite în litoclaze, constituind populaţii deosebit de dense. De asemenea se expun observaţiile preliminare asupra legăturii dintre fauna litoclazică, endogee şi cavernicolă.
Fauna de oligochete limicole din regiunea hidrografică a viitorului lac de baraj de la Porţile de Fier nu a fost cercetată decit în sectorul românesc al Dunării (V. Popescu - Marinescu, 1966). În nota de faţă ne referim la cercetările efectuate in prundişurile unor afluenţi ai Dunării, cu ajutorul sondajelor (metoda KaramanChappuis). Cunoscind importanţa zoogeografică şi ecologică a oligochetelor limicole, ca grup de viermi ce cuprinde specii polivalente şi euritope, vom expune in studiul prezent şi unele particularităţi sistematice ale unor specii de lumbricide hiporeofiJe, colectate cu prilejul sondajelor hiporeice.
Lucrarea cuprinde revizia taxonomică preliminară a trei specii de ciclopide, destul de larg răspindite in apele subterane europene: Eucyclops subterraneus (E. Graeter), Megacyclops (Megacyclops) capillatus (G. O. Sars) şi Megacyclops (Diacyclops) languidoides (Lilljeborg) s. lato. De asemenea, autorul propune readucerea genurilor Megacyclops şi Diacyclops la rangul de subgenuri, în cadrul genului unic Megacyclops, şi desfiinţarea genului Acanthocyclops.
În nota de faţă sint prezentate 4 specii ale genului Erigone: E. vagans Sav. et Aud., E. dentipalpis (Wider), E. longipalpis (Sundev.) precum şi o specie nouă pentru ştiinţă E. dumitrescui n. sp. Se dau cîteva date de ecologie, răsptndirea lor, precum şi descrierea speciei noi.
În prezenta lucrare autorii dau repartiţia geografică a 38 de specii de opilionide recoltate din peşteri şi habitate exterioare, din lungul Carpaţilor şi din Dobrogea, precum şi unele observaţii asupra sistematicii şi ecologiei speciilor studiate.
Lucrarea conţine date originale privind răspîndirea geografică şi ecologia a 18 specii de geofilomorfe colectate din 115 staţiuni endogee din România, în intervalul 1954- 1967.
În nota de faţă este prezentată repartiţia geografică a 81 de specii de colembole în peşterile României. Se indică de asemenea un scurt istoric al cercetărilor anterioare asupra acestui grup.
Descriindu-se resturile fosile de ibex din colecţia Institutului de speologie, se apreciază, pe baza indicilor cranieni şi a anumitor particularităţi scheletice, că forma din pleistocenul superior al României reprezintă o subspecie pentru care se adoptă denumirea Capra ibex carpathorum Koch, 1891. Se precizează repartiţia cronologică şi geografică a formei studiate.
În lucrare se prezintă asociaţiile faunistice descoperite în 3 staţiuni bihariene de la Betfia (jud. Bihor) şi se precizează poziţia lor în limitele pleistocenului mediu european. Pe baza materialului fosil provenit de la Betfia-X se stabileşte o nouă fază faunistică - faza Şomleu - reprezentînd etapa de început a bihariumului, caracterizată prin apariţia sporadică a primelor elemente bihariene şi absenţa arvicolidelor moderne din grupul Pitymys, Microtus şi Arvicola.
Se discută, pe scurt, faunele de mamifere şi stratigrafia depozitelor cuaternare din Bazinele Ciuc şi Borsec. Se semnalează, pentru prima dată în ţara noastră, asociaţii de micromamifere caracteristice pentru interglaciarul Mindel-Riss (faza Sîndominic 1) şi începutul glaciaţiei rissiene (faza Sîndominic 2).
Autorii descriu diferite resturi scheletice de elan (Alces alces (L.)), descoperite în terasa inferioară a Tirnavei Mari. Se dau date morfologice şi dimensionale, încercîndu-se, mai ales pe baza caracterelor craniene, să se precizeze fizionomia speciei care a populat Transilvania în timpul glaciaţiei würmiene.
Lucrarea prezintă particularităţile utilizării în topografia subterană a unui aparat modern şi descrie o nouă metodă de reprezentare grafică, specifică pentru profilele care pot fi obţinute cu ajutorul lui.